CONFERINȚA EUROPEANĂ PENTRU ALĂPTARE – Bucureşti, 11‐12 Octombrie 2014

Academy of Breastfeeding Medicine (ABM), forum internațional de elită, alcătuit din cei mai mari specialişti şi cercetători în lacțatie şi alăptare din întreaga lume, se va reuni în România pentru a susține un eveniment de o reală amploare: CONFERINȚA EUROPEANĂ PENTRU ALĂPTARE. Evenimentul se va desfăşura la Hotel Caro din Bucureşti.
AfisABM-ProMAMA„Conferințele ABM se desfăşoară o dată la 2 ani în Europa, iar faptul că Asociația ProMAMA a facilitat ca reuniunea din acest an se desfăşoară în România, înseamnă un mare pas înainte pentru țara noastră în acest domeniu”, declară Sorana Mureşan, Consultant în Alăptare Certificat Internațional şi Preşedinte al Asociației ProMAMA.

Rata de alăptare în România este de doar 12,6%, conform ultimului studiu realizat*, una din cele mai mici rate din Europa. Acest fapt are loc în contextul în care România se află pe primul loc în Europa la mortalitatea infantilă (dublu față de media europeană), iar alăptarea are o contribuție decisivă la reducerea acesteia!

Conferința se adresează specialiştilor care îşi doresc să îşi îmbunătățească cunoştințele despre alăptare pentru a putea oferi informații corecte şi sprijin proaspetei familii ‐ medici de familie, pediatri, neonatologi, moaşe, asistente medicale, consultanți în alăptare (IBCLC), educatori prenatali etc. Speakerii şi participanții la eveniment vor fi persoane din diferite țări (România, Germania, Ungaria, SUA, Italia, Suedia, Croația, Franța, Slovenia, Spania etc.) şi diferite zone ale României (Bucureşti, Cluj‐Napoca, Braşov, Timişoara, Oradea, Ploieşti, Târgu‐Mureş, Baia Mare etc). Tuturor specialiştilor participanți la eveniment li se vor acorda diplome de participare şi credite europene de educație continuă, recunoscute de Colegiul Medicilor din România. Conferința ABM se desfasoară sub Patronajul Onorific al Institutului pentru Ocrotirea Mamei şi a Copilului (IOMC), Societatii de Obstetrica si Ginecologie din Romania si World Vision Romania. Partenerul Principal al evenimentului este Maternitatea Regina Maria.

„Conferinta ABM prezintă o extraordinară importanță pentru România, mai ales pentru oferă accesul la cele mai noi studii bazate pe dovezi şi descoperiri, oferite de somități la nivel mondial. Tocmai cu ajutorul acestor noi informații, necunoscute încă publicului din țara noastră, se va revoluționa, sperăm noi, atitudinea medicilor despre alăptare, astfel încât să poată creşte o populație sănătoasă”, ii încurajează pe medici Dr. Marta Mureşan, medic primar pediatru la secția de neonatologie a Clinicii „Dominic Stanca” din Cluj, formatorul consultanților în lactație din România.

Câteva dintre parsonalitățile de seamă care vor participa în calitate de speakeri la Conferință sunt: 

  • Dr. Adriano CATTANEO, personalitatea care a avut o contributie decisiva la pubicarea curbele de creştere OMS pentru copii şi membru activ IBFAN.
  • Karen CADWELL, moaşa de renume mondial şi cercetator în domeniul lactației, cea care a implementat conceptul si politicile Spitalului Prieten al Copilului în SUA. Este preşedintele Institutului Healthy Children SUA şi a fost în România, în 2012, la invitația ProMAMA, pentru implementarea Proiectului "Skin‐to‐Skin", în colaborare cu Institutul Karolinskyaia din Suedia.
  • Dr. Uwe EWALD, profesor în neonatologie, cercetător şi speaker internațional, care va vorbi în România despre umanizarea terapiei intensive la prematuri şi revoluționarea îngrijirii de tip "family centered".
  • Dr. Felicity SAVAGE, specialistul care care a conceput cursurile pentru Spital Prieten al Copilului. 

*****

DESPRE ACADEMY OF BREASTFEEDING MEDICINE (ABM)

ABM a fost fondată în 1993, la inițiativa unor medici care îşi doreau să lupte împreună pentru protecția, susținerea şi promovarea alăptării şi a lactației umane prin educație, cercetare şi advocacy. În prezent, ABM reuneşte peste 500 de membri din peste 50 de țări şi este afiliată celor mai importante organizații internaționale care susțin alăptarea:

  • Organizația Mondială a Sănătății (OMS)
  • World Alliance for Breastfeeding Action (WABA)
  • Academia Americană de Pediatrie (AAP)
  • Asociația Internațională a Consultanților în Lactație (ILCA) etc.

Conducerea ABM este formată din cei mai renumiți specialişti la nivel internațional din domeniul alăptării şi al lactației umane. Unul dintre fondatorii ABM este Dr. Jack NEWMAN, expertul mondial al alăptării, recunoscut şi apreciat de specialişti şi mame din întreaga lume. Dr. Newman s‐a aflat în perioada 8‐10 Mai 2014 în România la invitația Asociației ProMAMA şi a susținut Conferințele “Alăptarea pe înțelesul tuturor”, care a reunit peste 400 de participanți.

La nivel internațional, ABM deține cea mai celebră revistă dedicată specialiştilor în domeniul lactației umane şi cuprinde articole create şi revizuite de experți. Jurnalul răspunde cererii tot mai mari de cercetări bazate pe dovezi și explorează rezultatele imediate și pe termen lung în domeniul alăptării, facilitarea practicilor optime de alăptare și încurajarea schimbului de informații între organizații.

 

Afis-CoverFB-nou