Pneumolog pediatru: Un copil care fumează nu-și mai poate atinge potențialul genetic
Publicăm ultima parte a interviului cu dr. Rareș Arseniu, medic specialist pediatru și medic rezident de pneumologie pediatrică. După ce am discutat despre calitatea aerului și efectele fumatului pasiv, analizăm acum efectele consumului de nicotină în rândul copiilor și adolescenților. Organizația Mondială a Sănătății avertizează că vârsta la care copiii încearcă pentru prima dată produse din tutun scade constant și avertizează asupra campaniilor de promovare ale industriei tutunului, care vizează în special tinerii.
Care sunt efectele fumatului de orice fel în viața adultului care a început să consume produse din tutun în copilările sau adolescență?
În primul rând apare o dependență extrem, dar extrem de puternică cu care va fi greu de luptat. Practic nicotina este substanța care dă dependența. Ea se leagă de doi receptori: unul chiar așa se cheamă, receptorul nicotinic, iar celălalt este receptorul muscarinic. Prin această leagare se activează sistemul de recompensă și eliberare a dopaminei. Prin acest proces devin dependenți consumatorii. Prin consumul de nicotină la vârste foarte mici, efectiv se schimbă creierul și dezvoltarea lui. Deci, un prim efect: un creier care a fost afectat prin consum de nicotină de la vârste mici nu își mai poate atinge potențialul genetic.
Nicotina interferează cu crearea de sinapse și cu dezvoltarea de noi legături neuronale. La vârste mici, dependența este mai puternică din cauza numărului mult mai mare de receptori pentru nicotină. Creierul încă este în dezvoltare, crește numărul receptorilor și efectiv ei se impun și persistă. Asta înseamnă că odată activată dependența în copilărie sau adolescență, nevoia de a fuma ulterior va fi mult mai mare.
Asta legat de dependența psihică. Dar vorbim aici și de predispoziție la alte dependențe. Practic copilul, crescând cu fumatul, ajunge să facă tot felul de asocieri: cu alcoolul, cu anumite locuri, cluburi, cu gestul etc. Practic scade foarte mult șansa de a de a elimina cândva dependență.
Acestea ar fi efectele la nivelul creierului și sunt într-adevar puțin cunoscute. Ce se întâmplă însă la nivel respirator?
Este la fel de devastator. Ca și creierul, plămânul se dezvoltă în timp, până spre 21 de ani definitiv. Dar sunt și aici etape. De exemplu, plămânul se dezvoltă intensiv până pe la 9 ani. Adică, un copil care consumă produse cu nicotină de orice fel de la 9 ani sau în jurul acestei vârste, își scade potențialul de a avea un plămân complet sănătos la vârsta adultă. Apar semne ale bolilor cardiovasculare mai rapid, chiar de la vârste mici, din cauza nicotinei care are un efect aterogen foarte puternic.
Există o legătură clară între fumat și bolile autoimune
Prin combustie rezultă foarte multe substanțe toxice: de la acroleină, la diacetilul din propilenglicolul încălzit în țigări electronice. Mai sunt apoi hidrocarburi aromatice, pentru că toate produsele de vaping au arome. Poate par inofensive, dar toate astea sunt radicali liberi care cresc procesul inflamator în organism și predispun la foarte multe boli autoimune. Chiar la ultimul studiu al General Surgeon Report din America spuneau că există o dovadă clară între poliartrita reumatoidă (la copiii cu artrită idiopatică juvenilă) și fumat. Termenii pe care îi folosesc ei în aceste studii sunt “există asociere” sau “există dovadă clară”, iar acum l-au folosit pe al doilea. Substanțele din fumul de țigară pot să schimbe efectiv structura anumitor proteine din organism, iar sistemul nostru imunitar să creadă că a apărut o proteină străină, care trebuie atacată. Așa apar tot felul de complicații autoimune. De fapt sunt proteinele propriului țesut, doar că au fost modificate prin fumat. Și să nu uităm că, adesea, copiii și tineri care fumează asociază frecvent tutunului și alcool sau băuturi energizante. Combinația asta poate duce la evenimente ischemice coronariene sau aritmii cardiace. În unele situații chiar la atac cerebral.
Pentru că ați menționat propilenglicolul, înseamnă să ne uităm cu îngrijorare și la produsele de vaping fără nicotină, doar cu această substanță și arome?
Da, da! Deci orice substanță volatilă care e chimică și a ajuns la nivel pulmonar în organism poate avea efecte nocive. Știm că logica e-țigaretelor ar fi fost să le vedem într-o lumină pozitivă, dar produsele de acest tip, fără nicotină, ar trebui destinate doar fumătorilor care vor să renunțe la nicotină și au nevoie de o perioadă de tranziție în legătură cu dependența de gest. Pentru copii și tineri, efectul este fix invers. Aceste produse sunt primul pas și poarta de intrare înspre produse cu nicotionă, alături de alte dependențe la care le va fi foarte greu să renunțe. Dincolo de asta, sunt toxice, chiar și fără nicotină.
Nu doar nicotina este toxică, ci și restul substanțelor chimice din produsele de vapat și țigaretele electronice
În produsele de vaping mai sunt și aromele. Par prietenoase și inofensive. Sunt chiar promovate ca naturale, unele par de la Plafar. Cu ceaiuri, plante… Sunt așa?
Există peste 7000 de arome și sute de branduri de țigarete electronice. Unele pot fi consumate în siguranță în cantități foare mici, altele nici nu sunt reglementate. E important oricum să reținem că una e să le înghiți, alta e să le vaporizezi încălzite și să le inhalezi. În aromele respective sunt tot felul de substanțe chimice care generează în timp probleme de sănătate, inclusiv din cauză că nu sunt reglamentate și nu știi ce se sunt de fapt. Te poți trezi cu contaminanți de care nici nu știai. De exemplu, acetatul de vitamina E, asociat produselor de vapat, este foarte periculos pentru boala inflamatorie pulmonară. Prima dată a apărut în anul 2019 și au fost raportate 2000 de cazuri de boală pulmonară severă asociată cu această substanță. Multe persoane au și murit. Efectiv plămânul se fibrozează și se pare că au fost derivați de vitamina E care au inflamat plămânul. A fost imediat interzis în America, apoi cred că și în Europa.
Problema e că produsele astea apar în forme noi atât de repede, se inventează imediat noi variante de substanțe și arome, ele nu sunt controlate, iar industria tutunului știe să ocolească legislația. Există multe substanțe chimice nereglementate. Dacă nu apare în legislație explicit că este interzisă substanța, ei o folosesc. Dacă apare că este interzisă, poate fi sintetizată puțin diferit pentru a fi folosită.
Mai există – în cazuri mai rare, dar există – pneumonia acută idiopatică eozinofilică. Este un fel de reacție de hipersensibilitate, ca o alergie pulmonară severă mai pe înțeles, care poate să apară la consmul țigărilor electronice. Nu s-a găsit un tipar în legătură cu o substanță sau un produs anume, deci riscul există pentru orice țigaretă electronică. Efectiv te poți aștepta ca organismul tău să aibă o reacție alergică severă la e-țigaretă. Apare la consumatori tineri, copii și tineri până în 40 de ani. Sunt simptome clare, pe baza cărora punem diagnosticul; pot avea loc modificări pulmonare semnificative, înclusiv necesar de suport ventilator.
A consemnat Ioana Hașu-Georgiev.


